LA GRANIȚA FURTUNII

Albii uscate de pâraie se contopesc cu noroaie răscolite de TAF-urile ce mută pădurile din munte spre șes. Nimeni nu mai numără urcușurile pieptișe prin pădurile ale căror vârfuri împrăștie norii. Câinii împrumutați de la unitățile militare, sunt și ei dornici de plimbare. Se opresc în punctele de belvedere și privesc depărtările cu ochi gânditori. Înalt, cerul își revarsă sineala peste brazi și abrupturi, peste tot.








Învăluit în straie subțiri – mesageri ai furtunii, Morarul este puțin cam pudic și rareori își arată acele. Spre Mălăiești, ca într-o mașină de spălat se zbate un nor amenințător ce aproape că a acoperit și pădurile mai joase. Cu mulți ani în urmă coboram pe aici într-un camion al armatei pentru a prinde trenul. Și atunci ploua – vremea nu pare să se fi schimbat între timp. Ca o promisiune de vreme bună însă, soarele își revarsă căldura peste poienile pe care le traversăm. Suntem ca la granița dintre două lumi antagoniste. Într-una din ele, furtuna și apusul transformă cerul într-un opal infinit.












One thought on “LA GRANIȚA FURTUNII

Leave a Reply to Coculeana Savin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *