replytocom=34188 ISLANDA AMINTIRILOR | TrekLens - Around the World

ISLANDA AMINTIRILOR

În Hellnar, statuia uriașului Bárður Snæfellsás – un personaj mitologic, veghează intrarea în traseu și de altfel asupra întregii peninsule. Poteca de coastă, spre Arnarstapi, urmează fidel malul abrupt și aspru al țărmului. Golfuleţe accesibile doar păsărilor sunt spălate în mod regulat de valuri.

O dramă se desfășoară în fața ochilor noștri. Trei-patru corbi se retrag pe un pinten stâncos și croncăne ceva ce sună a plan. Pe rând, își iau zborul în direcții aparent diferite. O planare “evidentă” prin fața câtorva cuiburi de pescăruși trezește instinctul de apărare al părinților ce-și parasesc puii pentru a urmări invadatorii. Neauzit, ultimul corb se lasă spre cuib planând pe aripile de smoală și câteva momente mai târziu se înalță purtând ceva în cioc. Planul a reușit, iar valurile astupă plânsetul pescărușilor.





Stânci cu forme ciudate zgârie cerul, iar poteca se strecoară deseori prin zone încărcate cu mușchi. Pășim ca pe niște saltele. La intrarea în Arnarstapi, câteva căsuțe sfidează asprimea locului.






Lăsăm marea pe munte și, urmând un drum de pietriș destul de bun de altfel, conduc până într-o parcare în care un camion transformat în autobuz blochează trecerea. Suntem pe Snæfellsjökull, micul ghețar ce cu o zi în urmă împungea linia orizontului în aventura noastră maritimă. Mai exact, suntem pe morena acestuia. Ariditatea peisajului contrastează puternic cu albul pur al zăpezii, însă în lipsa unor colțari nu ne aventurăm spre vârf.




Înapoi pe malul mării, o fisură în munte ne momește cu răcoarea ei. Este Canionul Rauðfeldsgjá. Urmăm curentul răcoros ce răzbate dintre pereții de piatră înalți, acoperiți cu mușchi, din care apa se scurge încet. Câțiva aventurieri ne însoțesc. Trecând deseori prin mijlocul pârâului, poteca se adâncește din ce în ce mai mult, cu mici pasaje de cățărare. O săritoare înaltă de câțiva metri se dovedește imposibil de trecut fără a ne uda consistent. Renunțăm și ne întoarcem iar în lumina soarelui.







Sub un orizont amenințat de o furtună ce gonește prin largul mării, ajungem la Ytri Tunga – locul unde își fac veacul două specii de focă. O pată cenușie străpunge valurile ce se târăsc spre mal – este capul unei foci ce ne privește curioasă. Se scufundă doar pentru a apărea câțiva metri mai la dreapta. Puțin mai încolo, aceeași poveste. Pe terenul aspru ce domină coasta, câteva exemplare grase își fac siesta la soare. Ne furișăm pe după bolovanii de pe țărm încercând să ne apropiem cât mai mult, aproape ținându-ne respirația. Focile ne verifică din când în când cu câte o privire fulgerătoare, dar decid că nu suntem niște pericole. Se simt în siguranță la 50 m de noi.

Vântul ce bate dinspre larg ne gonește la mașină. Sincronizarea este perfectă – câteva minute mai târziu ploaia începe să lovească violent mașina.





Forfota capitalei ne aclimatizează rapid după sălbăticia locurilor în care ne-am petrecut ultimele zile. Cele câteva mașini și o mână de oameni de prin centrul Reykjavikului le percepem ca pe o mare aglomerație.



Islanda – ținut al contrastelor dintre ochii șocant de albaștri ai locuitorilor săi și munții dezgoliți ce se reflectă în ei. Poarta prin care exploratorii lui Jules Verne coborau spre centrul pământului și locul care în Evul Mediu se considera a fi Iadul. Aici, este ușor să crezi în existența monștrilor și a trolilor – este suficient să arunci o privire spre imensitatea sălbăticiei neîmblânzite și legendele vor prinde brusc viață. Tăcere și spațiu.

În Islanda amintirilor mele, aceasta va rămâne locul în care soarele nu îndrăznește să apună complet ci doar se scufundă ritualic în ocean pentru purificarea sa demiurgică.

2 thoughts on “ISLANDA AMINTIRILOR

Leave a Reply to Coculeana Savin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *