ILUZIA PARADISULUI

Pe Alice și pe Jack i-am întâlnit accidental pe străzile pustii ale capitalei, în pauza de chat a orașului. Într-un peisaj aproape post-apocaliptic vorbele se leagă ușor și planurile de a ajunge în cel mai jos punct al Africii – lacul Assal, apar de la sine.

La strada mare dăm de traficul matinal al unei țări africane. În teorie ar exista niște reguli dar în practică, dacă vrei să supraviețuiești trebuie doar să îi imiți pe toți ceilalți șoferi și să ignori orice altă regulă. Camioanele încărcate până la refuz se târăsc cu greu pe pantele șoselei ce duce spre granița cu Etiopia. Marginile drumului sunt presărate de containere răsturnate și îndoite, majoritatea fiind acolo unde drumurile sunt în general drepte. Cum au reușit rămâne un secret local.

La singura intersecție din drumul spre Vest, căci Djibouti nu are prea multe șosele, alegem drumul ce continuă spre sălbăticia din mijlocul țării. Din loc în loc bordeie și săteni ce își păzesc caprele, sau ocazionala cămilă rătăcită printre pietrele vulcanice.


Canionul ce în sezonul ploios canalizează apele spre lacul Ghoubet și mai departe spre golful Aden, este acum secat. Asta nu înseamnă că priveliștea nu este impresionantă, pereții abrupți coborând în adâncuri unde plăcile tectonice ale Africii și Asiei continuă să se îndepărteze una de cealaltă. Întinderi de cerneală și munți arizi – Africa sub-sahariană cu pământurile ei cândva fertile, acum transformate de erele geologice în cafeniul nisipiu al deșertului.




La ceva mai mult de 100km de capitală, în centrul micului stat est-african, se află una dintre cele mai spectaculoase priveliști ale continentului negru: apele turcoaz ale lacului Assal înconjurate de albul câmpurilor de sare de până la 60m grosime, totul încadrat de vulcanii celei mai joase depresiuni ale Africii. De la depărtare seamănă cu paradisul plajelor Caraibelor însă de jur împrejur totul este numai moarte. Până și o plimbare desculț pe câmpul cristalizat de sare se simte ca o combinațe între arsură și mii de înțepături concomitente. Apa puțin adâncă se simte vâscoasă și uleioasă, ca o substanță de pe o cu totul altă planetă. Poate că și este.





Aici pe malul lacului, la 155m sub nivelul mării, apa are o concentrație de sare ce nu permite înotul ci doar plutitul, fiind al doilea cel mai sărat din lume după cel ascuns între ghețurile Antarcticii.

În cel mai jos punct al continentului suntem ca pe o plită încinsă, iar pe drumul de întoarcere când privim în urmă ne simțim ca în scena biblică cu Sodoma și Gomora, dar fără a fi prefăcuți în stane de piatră ci doar lichefiați de soare.





Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *