replytocom=36260 GÂNDURI DE PRINTRE DUNE | TrekLens - Around the World

GÂNDURI DE PRINTRE DUNE

Eram cu un picior în avionul spre San Marino, când prețul fantastic al unui bilet spre țările baltice m-a făcut automat să duc mâna spre portofel. Un fel de efect Pavlov, în cazul meu. Nu mai conta că până acolo, pe lângă zborul propriu-zis urma să mai petrec și o noapte într-un autocar. Ad astra per aspera, cum ar zice latinul.

Unul din avantajele spațiului Schengen este că poți dormi liniștit la trecerea peste acele linii de multe ori imaginare, pompos numite granițe, iar acest autocar fix pentru asta a fost gândit. Dimineața dezvăluie un Vilnius ce lasă impresia de foarte mult spațiu – clădirile nu stau să cadă una peste alta ci au loc să respire. Printre cele câteva case vechi de lemn, risipite la periferie, oamenii par relaxați – n-ai spune că ești într-o capitală europeană. Dar, aveam să aprofundez la întoarcere orașul, țelul meu fiind limba aceea lungă cu dune de nisip împărțită între Kaliningradul rusesc și  Lituania – Curonian Spit.

Gara este la doi pași, dar cele 12 grade Celsius de o impresionantă calitate baltică fac tricoul să tremure pe mine. Se uită ciudat la mine localnicii – ce mă, la voi nu era vară azi? Vestea proastă vine de la casa de bilete a gării:
– Tot trenul este plin…
– Tot?! Și locuri în picioare nu se dau?
De dincolo de geam o privire dubioasă transmite un clar ‘tu de pe ce planetă ai apărut’, materializată într-un scurt ‘Nu!’.

Ultima speranță este un automat de bilete de autocar ce funcționează doar pe lituaniană, și care se încăpățânează să nu-mi vândă bilet și pentru traversarea cu bacul. Norii grei de ploaie sunt rupți de rafale de vânt și împrăștiați peste câmpurile și pădurile punctate de lacuri. Un peisaj întins peste care dacă marea ar avea altitudine ar putea fi zărită de departe.



Klaipėda este locul în care ar trebui să cobor dacă ar fi să mă iau după bilet, însă nu și destinația mea. O vorbă zicea că aventura începe acolo unde se termină planul. Iar cum autocarul nu este plin și nu am mai făcut blatul de ceva vreme…

Până una-alta dincolo de lagună se zărește Curonian Spit, iar în nări se simte miros de mare. Înghesuiți pe bac, singura dovadă că ne mișcăm este mărirea, inexplicabilă altfel, a detaliilor coniferelor din apropierea pontonului. Peisajul se schimbă complet, păduri de pini subţiri și înalţi mărginind lunga limbă de pământ ce duce la Nida, la granița cu Kaliningradul rusesc. Potecile ce apar din loc în loc trădează un sol nisipos, iar spre dunele de nisip vegetaţia devine pipernicită și ușor-ușor dispare.



Când din difuzoare se anunţă o oprire în Juodkrantė, ceva îmi spune să mă dau jos și să renunț la Nida. Sunt poate norii ce au niște forme mai pufoase, casele de lemn ce-mi aduc aminte de Islanda sau poate imaginea fugitivă a unui costum popular.

Cu lucrurile aruncate haotic prin rucsac, iată-mă pieton urmând un cântec într-un părculeţ unde un grup de localnici îmbrăcați în haine tradiţionale viu colorate, sau pur și simplu alb-negru dar împodobite cu detaliate cusături, cântă și dansează. Este Tek saulužė ant maračių, când an de an grupuri de pe tot întinsul Lituaniei se reunesc pentru a-și promova prin cânt și dans propriile tradiții și propriul dialect, uneori atât de diferite unele de altele încât nu se pot înțelege.
















Un cuplu ce cu puțin timp în urmă încingea un dans pe pontonul din Juodkrantė, mă ia la autostop până la Nagliai Nature Reserve – rezervația înființată pentru a proteja ‘dunele moarte’ – ‘dunele cenușii’ construite după bunul plac al vântului, pline de ravene și eroziuni. De-a lungul timpului, înaintând cu până la cinci metri pe an, au îngropat sub ele patru sate și două cimitire. Totul a devenit acum un mare și întins cimitir natural. Puţine plante reușesc să supravieţuiască între dunele ce curg spre laguna curoniană. Spectaculozitatea lor nu sare în ochi ca cea a marilor deșerturi ci mai degrabă impresionează prin această înaintare înceată și urmele lăsate în istoria locului.



















Variante prea multe de  întoarcere pe continent nu prea sunt. Mai exact una singură – autostopul. Mașini scumpe cu numere rusești săgetează pe șoseaua spre port. Soluția la problemă vine sub forma unui Subaru condus de Renatas, un lituanian încântat că-i vizitez țara. Ba chiar atât de încântat încât îmi propune să mă ducă cei peste trei sute de kilometri până în Vilnius. Este în drumul lui și tot la fel de normal i se pare să-și împartă cu mine, un străin, prânzul pus la pachet de soție.

One thought on “GÂNDURI DE PRINTRE DUNE

  1. Ooo, Marius, ce frumoase poze și ce frumos scrii! Te citesc cu așa o plăcere și nesaț!… mă transpui și parcă aș călători acolo cu tine! Ce poate fi mai frumos?! Te invidiez la modul cel mai plăcut posibil!

Leave a Reply to Coculeana Savin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *