EFEMER ÎN ORAȘUL LUMINILOR

Rucsacul prăfuit, plin cu cele necesare călătoriei, aștepta răbdător lângă ușă la o șuetă cu geanta foto. Credea pesemne că urmează o nouă rundă de stat în soare, ploaie, vânt și aruncări nonșalante prin colb, în timp ce prietena lui mai norocoasă – plină cu echipament optic, va fi purtată pe umăr cu deosebită grijă. Nici de această dată nu avea să se înșele…

Bătrânul Oraș al Luminilor, întinerit în fiecare an de vizitatori dornici de clipe efemere, adăpostește galerii de artă neprețuite dar ascunde și pericole.

Pe insula din mijlocul Senei, garguile ce păzesc catedrala Notre-Dame privesc cu nedumerire spre mulțimea de turiști ce aruncă monezi pe plăcuța ce indică kilometrul zero al urbei. În apropiere, în dreptul piramidelor de la Luvru, aceiași turiști iau lecții de echilibristică urmând cei cinci pași indicați în ghid:
– găsește un soclu liber cu orientare spre piramide, și urcă-te pe el în timp ce îți lași bagajul nesupravegheat
– ia o poziție stupidă în timp ce ești ghidat: “mai sus mâna dreaptă – acum aia stângă – cealaltă stângă – uf, o luăm de la capăt”
– învață să ignori eventualele priviri curioase ce se îndreaptă spre tine
– zâmbește și distrează-te, oricum părerea celorlalți nu contează
– repetă procesul la următorul postament

Pe malul Senei, printre buchiniștii pe cale de dispariție, câțiva escroci și-au instalat o măsuță improvizată și în scurt timp și-au găsit niște mușterii cu trăsături ariene. Un joc vechi bazat pe iuțeala de mână și nebăgarea de seamă, rămas totuși necunoscut printre occidentalii creduli. Victimele rămân fără o parte din prețiosul capital, iar poliția ce-și plimbă nonșalant bidiviii preferă să nu facă nimic – este mai simplu așa. Cei ce vând însă machete ale simbolului orașului la doar 1 euro bucata, sunt aspru vânați ca niște criminali. Așa le trebuie, să pună mâna să învețe alba-neagra – să facă și ei un ban cinstit!

Montmartre, periculosul cartier în care acum un secol începea lungul și nemeritatul calvar al lui Papillon, și-a păstrat străduțele pietruite și aerul boem ce l-a făcut celebru. Veselia este în toi în fața bazilicii Sacré-Cœur al cărei alb imaculat strălucește în soare – un grup de tineri cântă iar un alt grup exersează o metodă ingenioasă și distractivă de a urca scările.

La poalele colinei, pe malul fluviului ce divide orașul, dragostea plutește în aer ancorată bine de grilajul podului Pont des Arts, nu cumva să îi treacă prin cap nebunaticei să se ia după îndrăgostiți, căci nu-i așa? “They will always have Paris”.





























































2 thoughts on “EFEMER ÎN ORAȘUL LUMINILOR

  1. Foarte frumos! Din curiozitate, ce aparatura folosesti? Am cautat pe blog tau o prezentare a trusei foto (aparat, obiective, filtre, trepied, etc), dar nu am gasit nimic 🙂

  2. Mulțumesc de vizită și de aprecieri!
    Folosesc body-uri Nikon, wide, prime, tele, filtre UV, polarizatoare, gradiente, etc. Lista este lungă și nu am pus-o pe site că nu prea îi văd rostul 😉

Leave a Reply to Marius W. Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *