Ruta schițată pe hartă am surpriza să fie chiar Slovakia Route 66 – un drum epic într-adevăr, așa cum avea să fie mărturie fiecare kilometru din el. Tăiat de-a dreptul prin pădure, urcând serpentine pe pante nebunești pentru a oferi panorame alpine spre căldările glaciare ale Tatrei, sau coborând în șerpuiri strânse spre văi ce ascund sate înconjurate de pajiști înflorite. Aceasta este Bukowina slovacă, ce se continuă dincolo de o graniţă imaginară, în cea polonă. Un semn stingher stă mărturie ambiţiilor de a împărţi harta lumii. Vama nu mai este.
Munții rămân în urmă de veghe orizontului, iar șoseaua coboară lin spre Vistula până la Oświęcim, orașul unde fasciștii au construit ceea ce aveau să devină unele dintre cele mai cunoscute lagăre de concentrare și exterminare din lume: Auschwitz I și Auschwitz-Birkenau.
‘Arbeit macht frei’ (Munca te face liber) este unica încurajare pe care o căpătau cei ce intrau pe poarta cu sens unic a lagărului – un paradox, desigur, căci singura libertate dobândită de milioane de oameni le-a adus-o moartea. Pe un panou informativ, acest holocaust este declarat ca fiind cea mai mare epurare din istorie, uitându-se desigur de altele cu mult mai vaste: cele orchestrate de Stalin și de Mao. Și totuși aici a domnit moartea – din peste 1,3 milioane de deţinuţi, peste 90% au fost învinși de boli, spânzuraţi, gazaţi sau împușcați. Celebrele trenuri cu deţinuţi nu treceau tot timpul printr-o triere ci uneori erau condamnaţi la moarte încă înainte de a se opri la peroanele improvizate. Barăcile sunt martori tăcuţi ai istoriei și cu greu răzbate ceva dincolo de zidurile de cărămidă ce trădează o organizare nemţească. Rândurile consecutive de sârmă ghimpată sunt cele ce te pregătesc pentru ororile din fostele barăci. Zidurile ascund mormane incomensurabile de păr uman, încălţări, canistre goale și zeghea dungată a deţinuţilor, iar urlete mute se desprind fantomatic din celulele cu pardoseala acoperită de fân. Viața devenise un iad iar moartea o izbăvire.
Naziștii și-au documentat bine crimele, mii de fotografii stând mărturie a urii de rasă. Postere cu sloganuri manipulatoare au întors populația împotriva celor cu care până atunci convieţuiseră în pace. Unii însă nu au uitat să fie oameni și au ascuns în locuri incredibile, pe perioade lungi de timp, pe cei persecutaţi. Mulţi din cei prinși că ajutau pe condamnaţi, erau executaţi pe loc.
În baraca ce ţinea loc de spital, dar care ascundea locul unde se făceau experimente umane, se simte un miros de formol, spirt și moarte. Dacă ar putea, fantomele ar urla cu glasuri a mii de cobai umani. Fiecare ţară ce și-a trimis cetăţenii în lagăre are propria sa baracă a rușinii. Nu sunt uitaţi nici ţiganii ce au plătit păcatele unei vieți nomade cu preţul crunt a 23.000 de vieţi, și nici prizonierii sovietici de război. Crematoriul este ultimul loc din muzeu – cel din urmă popas și pentru victimele istoriei.
Toate drepturile privind fotografiile şi textele prezentate pe acest site îmi aparţin. Nici o parte din acest site nu poate fi reprodusă sub nici o formă fără aprobarea mea.
