DIN INIMA DEȘERTULUI

Pe colțul de stâncă ce se înalță în spatele corturilor, așteptăm ca lumina tandră a dimineții să se împrăștie peste nisipuri. Din cortul comun, în neverosimila liniște a deșertului răzbat ecourile unei melodii arabe de dragoste, cântată de un beduin la un oud cu corzi lipsă.



Un loc al zeilor, vast și plin de ecouri – așa descria Lawrence al Arabiei deșertul Wadi Rum, și nu greșea câtuși de puțin. Imensele stânci aruncate spre cer din adâncurile pământului acum 30 de milioane de ani, umplu deșertul de forme fantastice. Valea Lunii, așa cum i se mai spune, aparține din negura istoriei tribului Howeitat din care o parte mai locuiesc încă în satul Rum.





Mașina o lăsăm în umbra stâncii Jebel Burdah, pe care începem în scurt timp cățărarea. Umbrele sunt rare și prețioase, iar sub soarele torid fiecare petic de umbră ne aduce o efemeră răcoare. Poteca este o iluzie continuă: se întrerupe brusc în fața vreunei mici prăpăstii și se ascunde după tufișuri pentru a continua urcarea la un unghi nebun pe o limbă de stâncă cu o aderență minunată. De sus priveliștea ce se deschide ne taie răsuflarea mai abitir decât căldura – o mare de nisip se întinde în fața noastră, din ea răsărind ca niște greoaie animale preistorice zeci de stânci de mărimea unor cartiere. Pe arcul de piatră poposim minute bune lăsând deșertul să ni se întipărească adânc în suflet.










Părăsim Wadi Rum lăsând în urmă peisajul aspru al deșertului și oamenii săi primitori, fiecare kilometru parcurs de-acum înapoi spre civilizație fiind parcă o fugă de lumină.





One thought on “DIN INIMA DEȘERTULUI

  1. Oh, mi-i dor de atmosfera specifica desertului, de desertul Wadi Rum, de un “ceai cu aroma de desert” – asa cum ai l-ai numit tu atat de frumos…!
    Ca intotdeauna pozele tale m-au incantat si mi-au dat o stare nostalgica atat de placuta!…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *