replytocom=32050 COMOARA DIN INSULĂ | TrekLens - Around the World

COMOARA DIN INSULĂ

O idee creață ne bântuie încă de ieri, după ce am străbătut o parte din drumurile înguste ce leagă satele risipite pe insulă – ce-ar fi dacă am încerca să le străbatem pe biciclete? Oare vom găsi biciclete de închiriat? Dar oare vom avea timp? Și dacă plouă? Și ce-ar fi dacă totuși am încerca? Ne hotărâm să întrebăm gazda:

– Spiros, de unde am putea închiria niște biciclete?
– Pe unde vreți să vă duceți?
– Spre munte, am zărit ieri niște drumuri și ne cam bate gândul…
– Câte aveți nevoie și când?
– Păi pentru noi doi… mai pe după amiază.
– Vă dau eu dacă vreți, gratis, nu sunt cine știe ce dar vă faceți treaba cu ele.

După o dimineață dedicată țărmurilor insulei, întorși la Spiros acasă găsim rezemate de zid o pereche de biciclete excelente, tocmai bune de încălecat și gata de drum.

Ora este destul de înaintată așa că renunțăm la planul nostru de a ajunge pe drumurile zărite zilele trecute ci ne vom bucura de plimbare într-un ritm mai puțin alert. Abia parcurgem câteva sute de metri pe drumul național când o străduță în pantă ne face cu ochiul. Schimbăm o privire între noi și în același timp și vitezele la biciclete și o cotim spre munte. Casele albe îngrijite și pline de flori, înmiresmate de parfumul grădinilor de portocali și lămâi ne fură privirile și direcția.

Nu mai contează destinația ci doar drumul. O mică alee pietruită ne lasă fix în dreptul unui bătrân cu chef de vorbă și mirat să vadă străini pe ulițele satului.
– V-ați rătăcit? Căutați drumul principal?
– Nicidecum, ne plimbam și ne bucuram de peisaj.

Aflând de unde venim, continuă bucuros cu ochii sclipind ca de o amintire plăcută:
– Ah, România – frumoase locuri aveți, am fost pe la voi prin ’66 cu echipa de fotbal a Greciei, locuiam pe vremea aceea în Atena. După ce-am încheiat cu fotbalul m-am mutat în California pentru vreo 20 de ani dar mi-a fost dor de casă și de marea asta albastră așa că m-am întors. Acum fac baie în fiecare zi, din Mai și până la final de Octombrie, dar… vă las că mă tot strigă baba mea, plimbare plăcută!

Câțiva kilometri se aștern cuminți sub roțile bicicletelor, când un indicator ne îndeamnă insistent spre o cascadă. De ce nu?! La un moment dat, înaintarea călare devine imposibilă din cauza pietrelor mari și colțuroase de pe drumul devenit acum potecă ce șerpuiește printr-un mic canion, iar după ce împingem o vreme la biciclete le găsim un loc perfect, rezemate de o stâncă.
Este pustiu pe aici așa că le lăsăm nelegate – oricum cascada nu este departe. Prima cascadă, cam micuță, ne dezamăgește oarecum – parcă ne așteptam la ceva mai mare, să se fi agitat doar pentru asta cu indicatorul acela?!
La o privire mai atentă vedem continuarea traseului și câteva zeci de metri mai sus în canion găsim ascunsă bijuteria cu apă de smarald.
Ne bucurăm singuri de comoara găsită, luând cu noi în suflet liniștea locului, foșnetul apei pe pietre și botezul stropilor de apă dăruiți cu dărnicie de cascadă și aduși la noi de vânt.

Doar înserarea ne convinge să plecăm ajutată de norii întunecați ce ne amenință cu furtuna. Ne recuperăm bidivii, le dăm frâu liber spre vale și ajunși la drumul principal ne scurgem ca două umbre spre casă în lumina înserării.

Efharisto Spiros, îți mulțumim!

One thought on “COMOARA DIN INSULĂ

  1. Eu mi-am lasat de mai multe ori bicicleta neeaglta cand am avut treaba prin oras (in Timisoara), fie prin centru, la universitate etc, si nu s-a intmplat nimic. Noaptea, sta incuiata in debaraua blocului nu s-a intamplat nimic niciodata! Acum sa nu cobesc :)As propune ca hotii de biciclete sa-i care in spate pe aia carorara le-au furat bicicletele pe ruta lor din fiecare zi + ture de o zi 🙂

Leave a Reply to John Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *