replytocom=33274 AUTOSTOP PRIN ZIGZAGUL PLOILOR | TrekLens - Around the World

AUTOSTOP PRIN ZIGZAGUL PLOILOR

Alarma telefonului mobil este acoperită în întregime de zgomotul de cascadă al picăturilor de ploaie împletite în funii lichide pe acoperișul de tablă al casei – să nu uităm totuși că este sezonul cicloanelor. Dar, cum nimic nu este etern, soarele își face loc pe firmamentul cerului cât timp ne tăiem fructele pentru micul dejun.

Deși avem drum lung astăzi, căci vrem să ajungem la izolata plajă Le Morne, câteva standuri de mâncare ne fac cu ochiul prin Riviere des Anguilles, denumire care ne aduce aminte de panoul ce în urmă cu câțiva kilometri ne semnala o mică rezervație naturală.

Vânzătorul apetisantelor clătite umplute cu sosuri picante ne pune pe calea cea bună spre Parcul Natural La Vanille, iar prin sat suntem îndrumați de localnicii ce par a ști unde vrem să ajungem fără ca noi să le fi spus. Poteca ce taie în două câmpul de trestie de zahăr ne aduce în fața unui pârâu vegheat de un anunț ce ne pune pe gânduri: pescuitul interzis, pericol. Jurassic Park?!


Dincolo de porțile parcului, colțul de natură nu pare prea tulburat de prezența omului. O iguană verde întinsă pe un buștean își face tacticoasă baia de soare. Cocotieri, ficuşi și bambuşi se înalță deopotrivă spre cer. Printre ei, alte zeci de specii transformă culoarea verde într-o paletă incomensurabilă de nuanțe. Câteva zeci de exemplare de broaște țestoase gigant din Aldabra, mișună libere și netulburate de prezența noastră.









Singurii care se agită sunt crocodilii ce-și întrerup visele despre îndepărtatul Nil pentru un prânz… la înălțime.






În sat, un polițist cu chip de ursuleț panda ne ține companie în stația de autobuz și la urcare ne dă în grija lui Joel, care se ocupă cu… sculptatul în gheață. Drumul alături de el devine o lecție de geografie istorico-politică, nemulțumit de faptul că zeci de fabrici de trestie de zahăr s-au transformat în hoteluri iar rata șomajului a crescut suficient de mult încât să-i facă pe tineri să-și caute de muncă pe vasele de croazieră. În Baie du Cap rămânem singuri, dar cu o invitație de onorat atunci când mai trecem prin localitate. Ploaia ce ne-a însoțit o vreme ne-a părăsit și ea, iar în soarele arzător oprim la autostop prima mașină ce trece – un Mercedes cu geamuri fumurii și o vopsea albă ca laptele. În spatele ochelarilor de soare, chipul de mulatru al unui alt Joel se luminează când îl rugăm să ne ia cu el.

– V-am văzut în Riviere des Anguilles și vroiam să vă iau cu mine, dar ați luat autobuzul până să ajung la voi. Cum vi se pare Mauritius? De unde sunteți? Pe unde ați mai fost?

Întrebările se succed cu repeziciune și răspunsurile îl uimesc.

– Nu prea vedem albi care să circule cu autobuzele sau să părăsească stațiunile turistice…

Suntem lăsați chiar în buza plajei refuzându-ne propunerea de a-l plăti și, înainte de a se întoarce la treburile lui ne dă numărul de telefon în cazul în care mai avem nevoie de ajutor.

În fața noastră se întinde o fantezie lichidă, cu nisip alb și apă turcoaz. Câteva vile scumpe au ieșirea direct pe plajă. Niște băieți fac kite-surfing. Punem păturica pe nisipul din fața unei vile și avem parte de un snorkeling condimentat cu câteva caracatițe mici și un crab speriat.





Norii ce au alergat toată ziua după noi ne-au găsit și aici, iar pentru a ajunge cât mai repede la stația autobuzului apelăm la bunăvoința unui instructor de scuba diving ce-și pregătea mașina de teren pentru drum. La fel, uimit de faptul că circulăm cu mijloacele de transport în comun, ne propune să ne ducă până într-un oraș mai mare dar insistăm să ne lase în stația de autobuz. Decizia o regretăm câteva minute mai târziu, când cerul se despică și perdele diluviene de apă ne udă complet. De data aceasta am pierdut jocul cu ploaia, dar avem zâmbetul pe buze și nici nu ne mai obosim să punem gecile pe noi.

2 thoughts on “AUTOSTOP PRIN ZIGZAGUL PLOILOR

  1. Frumoasa si interesanta insula… m-ai determinat s-o trec pe lista de calatorii … cine stie?!
    Frumoase si spectaculoase poze!

Leave a Reply to Coculeana Savin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *